M-am trezit în următorul poem: pizda ta!

Costel Zăgan

MOMENT MARIN

 Stăm culcați în nisip-

lângă noi,

țărmul

visează statui...

LUCIAN VALEA, SINGURĂTATE ÎN ITHACA, 1978

IA CATRENUL, NEAMULE!

 Poezia mă desparte-n silabe

în zile negre și-n nopți albe

în zile iubito numai de ură

și-n nopți de dragoste pură

Costel Zăgan

Activ

Costel Zăgan

  · 

Distribuit pentru: Public

Ioana Manolache

  · 

MONOGRAFIA UNEI LACRIMI DE POET

Costel Zăgan, CEZEISME II

Când tăcerea sufletu-mi hrăneşte

şi m-apuc singurătăţi de gât

mi se zbate viaţa ca un peşte

în oceanul clipei cel urât

Iar m-apuc singurătăţi de gât

fac amor necazuri cu nevoi

cerul saltă luna sus pe rât

şi-o aruncă iarăşi în noroi

Fac amor necazuri şi nevoi

mi se zbate viaţa ca un peşte

Doamne trag la carul cel cu boi

şi tăcerea sufletu-mi hrăneşte

Când m-apuc singurătăţi de gât

fiindcă Te iubesc şi-atât

 EREZIA DE-A TE NAŞTE

Când e suficient de puternică Poezia

împrumută numele poetului Şi-atunci

când începe să scrie Lucrurile prind ră

dăcini pe pagina verde a zilei de mâine

Cu fiecare vers iluziile devin tot mai 

insistente/consistente Totuşi poetul ră

mâne până la ultima postumă obiectul

şi subiectul poeziei  Şi nicidecum capra

sau poezia/nevasta vecinului Oricât de

apetisante ar fi Poetul îşi lasă amintirile

la garderobă Şi se catapultează în urmă

toarea tăcere  Cu ochii legaţi de-un 

             scâncet de flaut

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

ORA DE POEZIE

 Eminescu Doamne e rănit

și din rană-i curg cuvinte

de la plus la minus infinit

numai adevărul tău minte

Și din rană-i curg cuvinte

sângele-i un capital pierdut

de stau să-mi aduc-aminte

parcă-aș fi din nou recrut

Sângele-i un paradis pierdut

de la plus la minus infinit

eu prin viitor chiar am trecut

Eminescu Doamne e rănit

Și din rană-i curg cuvinte

la apocalipsă luați-aminte

Costel Zăgan

    

OCTAVIAN SOVIANY

AJUNUL

Se-aude un tors molatic. E liniștea pesemne.

Ne vin în minte chipuri de tăietori de lemne

Care-au căzut pe gânduri spre seară lângă foc.

Fetițele bolnave acum beau ceai de soc

Și cu priviri mirate se uită lung la bonă.

Cum oare i se spune la iarnă în laponă?

Brăduțul se gândește sclipind spre Adda șui

Ce frig li-i în pădure acum la frații lui.

Sunt nuci , gutui și mere acolo pe bufet.

E cozonac pe masă. Iar Adda-ntreabă-ncet:

- Ce ne-o aduce Moșul în dar în astă seară?

- Mie puțină moarte, iar ție o brățară.

E liniște în casă și ceasul e târziu,

Iar ochiul Addei bate acum în vioriu.

Oare e tras oblonul? E încuiată ușa?

- Hai lângă mine, Adda. Vreau să îți pun cătușa. 

 

 

Ţăran: orăşean cultivat!

Costel Zăgan, Definiţii eretice (15 martie 2011)

ÎN NUMELE TRANDAFIRULUI

Dacă-i marţi e poezie erezia mea
de fiecare zi pot nu pot mă ridic
din patul nopţii cu inima în flăcări
vreau nu vreau mă aşez la calculator
şi deranjez Europa cu insomniile mele
literaturizante mofturi domnule
de la coarnele plugului
care plug bre Umberto Eco
(ne permitem - ne permitem cam multe)
dacă toţi ţăranii s-au mutat în Vest
cu tot cu pensii alimentare şi muncă en gros
adevărul doare dar vindecă
sau
cel puţin
anesteziază ignoranţa
europeană get-beget
hai că ţi-am zis-o şi matale
nu te mai plînge
totuşi
Numele Trandafirului
e o capodoperă (răs)citită
şi-n
România

România mea provincială

Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II (28 ianuarie 2019)

HĂRȚUIRE

 

Deşi mai bateţi apa-n piuă

se crapă domnilor de ziuă

căci nici ţăranul nu se lasă

şi-i dă de zor în bot la coasă

Să fie naibii pregătită

să taie ca o dinamită

să nu mai mişte niciun pai

în gura porcilor din rai

Bate ţăranul coasa-n bot

păi asta domnilor nu-i tot

c-ar giugiuli-o pe măiastră

dar dacă-i rupe iar o coastă

Că umblă lelea iar prin târg

doar boii râd de câinii plâng

Costel Zăgan, Cezeisme II

LĂSAȚI-MĂ SĂ ARD

Îmi pare rău dar nu e primăvară

îmi pare rău aceasta nu-i părere

cu brazde scriem viaţa pe la ţară

şi grâul se coace prin cădere

Îmi pare rău aceasta nu-i părere

îmi pare rău indiferenţa e chiar ură

când trântorii îşi fac averi de miere

tăcerii un căluş îi pun în gură

Îmi pare rău indiferenţa e chiar ură

cu brazde scriem viaţa pe la ţară

s-au intergrat şi arta şi ţăranul în natură

cu ce cuvinte totuşi nu se ară

Îmi pare rău mi-asum părerea

că-n brazdă-i laptele şi mierea

Costel Zăgan, Cezeisme II