Dacă-i marţi e poezie erezia mea
de fiecare zi pot nu pot mă ridic
din patul nopţii cu inima în flăcări
vreau nu vreau mă aşez la calculator
şi deranjez Europa cu insomniile mele
literaturizante mofturi domnule
de la coarnele plugului
care plug bre Umberto Eco
(ne permitem - ne permitem cam multe)
dacă toţi ţăranii s-au mutat în Vest
cu tot cu pensii alimentare şi muncă en gros
adevărul doare dar vindecă
sau
cel puţin
anesteziază ignoranţa
europeană get-beget
hai că ţi-am zis-o şi matale
nu te mai plînge
totuşi
Numele Trandafirului
e o capodoperă (răs)citită
şi-n
România
România mea provincială
Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II (28 ianuarie 2019)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu