MOMENT MARIN

 Stăm culcați în nisip-

lângă noi,

țărmul

visează statui...

LUCIAN VALEA, SINGURĂTATE ÎN ITHACA, 1978

ÎN NUMELE TRANDAFIRULUI

Dacă-i marţi e poezie erezia mea
de fiecare zi pot nu pot mă ridic
din patul nopţii cu inima în flăcări
vreau nu vreau mă aşez la calculator
şi deranjez Europa cu insomniile mele
literaturizante mofturi domnule
de la coarnele plugului
care plug bre Umberto Eco
(ne permitem - ne permitem cam multe)
dacă toţi ţăranii s-au mutat în Vest
cu tot cu pensii alimentare şi muncă en gros
adevărul doare dar vindecă
sau
cel puţin
anesteziază ignoranţa
europeană get-beget
hai că ţi-am zis-o şi matale
nu te mai plînge
totuşi
Numele Trandafirului
e o capodoperă (răs)citită
şi-n
România

România mea provincială

Costel Zăgan, Erezii de-o clipă II (28 ianuarie 2019)

HĂRȚUIRE

 

Deşi mai bateţi apa-n piuă

se crapă domnilor de ziuă

căci nici ţăranul nu se lasă

şi-i dă de zor în bot la coasă

Să fie naibii pregătită

să taie ca o dinamită

să nu mai mişte niciun pai

în gura porcilor din rai

Bate ţăranul coasa-n bot

păi asta domnilor nu-i tot

c-ar giugiuli-o pe măiastră

dar dacă-i rupe iar o coastă

Că umblă lelea iar prin târg

doar boii râd de câinii plâng

Costel Zăgan, Cezeisme II

LĂSAȚI-MĂ SĂ ARD

Îmi pare rău dar nu e primăvară

îmi pare rău aceasta nu-i părere

cu brazde scriem viaţa pe la ţară

şi grâul se coace prin cădere

Îmi pare rău aceasta nu-i părere

îmi pare rău indiferenţa e chiar ură

când trântorii îşi fac averi de miere

tăcerii un căluş îi pun în gură

Îmi pare rău indiferenţa e chiar ură

cu brazde scriem viaţa pe la ţară

s-au intergrat şi arta şi ţăranul în natură

cu ce cuvinte totuşi nu se ară

Îmi pare rău mi-asum părerea

că-n brazdă-i laptele şi mierea

Costel Zăgan, Cezeisme II

ROMÂNIA LA POST RESTANT

Pleacă ţara iar la oaste

ţara-i tunsă iar chilug

a ajuns piele şi coaste

toţi copiii unde fug

Ţara-i tunsă iar chilug

ţăranii au tuns câmpia

doar munţii scot un plug

să brăzdeze România

Ţăranii au tuns câmpia

ajunsă piele şi coaste

aceasta-i toată comedia

pleacă ţara doar la oaste

Ţara-i tunsă azi chilug

doar românii unde fug

Costel Zăgan, Cezeisme II (9 iunie 2018)

PENTRU PÂINE

 

Ţăranul şi-a făcut din suflet
candelă de luminat neamul

lumina ochilor săi
e
o sărbătoare în haine de lucru

în fiecare primăvară
îşi cere iertare pământului
cu
plugul

lanurile de grâu fi-vor de-aceea
un detaliu al conştiinţei sale

pâinea

Pasărea Phoenix
renăscută
din
sudoarea acestei primăveri
fatale

 Costel Zăgan, Ode gingaşe (1 ianuarie 2012)

UN COMENTARIU

În sfârşit
şi
problema ţărănească
a
fost
eradicată

Începând
de
azi
De ţărani
se va
ocupa
numai
Dumnezeu
şi
compania

Îngerii
vor
tunde regulat
iarba
din cimitire
bineînţeles

Iar
nevestele ţăranilor
vor primi
pensiile alimentare
direct din rai

De asemenea

Dumnezeu însuşi
va avea grijă
de
crucile ţăranilor

Să fie mereu verzi
şi viguroase

Ţăranul român
nu va mai fi
decât
o
poveste
de speriat
copii
de la oraş

O poreclă
pe
care
să ne-o
spunem
unii
altora

În zilele
de
sărbătoare

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (28 martie 2009)
Votează! | Copiază!

ȚĂRÂNA CU NUME DE OM

Ţăranul ară din greu pământul dintre două 

orânduiri sociale

 apoi

 scuipă în palmele bătătorite

 de atâtea speranţe deşarte

 uitându-se

dezaprobator la soarele grăbit 

să-ncheie ziua

şi la ultimul nasture

 se freacă la ochi nevenindu-i să creadă

 că Ileana Cosânzeana-i muierea lui

și-i gata

să îngenuncheze

să sărute

pământul

care

l-a chinuit

o

viaţă

și

o

moarte

Costel Zăgan, Ode gingaşe (18 aprilie 2020)

LÂNGĂ FERICIRE

Dragă Kitty azi sunt aproape fericită

eşafodu-i gol

 toţi călăii au fost trimişi

acasă în şomaj tehnic 

vor primi aceeaşi leafă

însă nu vor mai ucide pe nimeni

se pot orienta spre alte meserii 

profesori

doctori sau ţărani

îl tentează primele 

dar

aşteaptă o ofertă şi din satul lor natal

fantomele de la cimitir au închinat toate

steagul

Costel Zăgan, Contrajurnalul Annei Frank (2019)

FALS TRATAT DE MANIPULARE, 2013

 Stăteam și-i contemplam pradă unei reverii și unei revelații sfâșietoare: erau un alt popor, nu încăpea nicio îndoială că fusese un alt popor, că nu exista nimic comun între chipurile de azi, văzute pe stradă sau la televizor, chipuri de oameni învinși fără să fi luptat vreodată, și chipurile acelor bărbați, cu mâinile prinse în cătușe, și totuși liberi și continuând să se împotrivească prin ochii prin ochii care nu puteau fi încătușați, prin trăăturile care încremeniseră într-o semeție aproape mitologică.

   Erau un alt popor, care dispăruse fără a reuși să treacă urmașilor misterul forței sale lăutrice.

Eram un alt popor.

ANA BLANDIANA